Combina frigorifica Bosch KGV39VW31 review

Bosch revine cu o nouă combină de categorie mare şi, în acest moment, orice model de la producătorul german ar trebui să fie primit cu încântare, pentru că sunt unele dintre cele mai bune de pe piaţă. Iar acest aparat frigorific are toate şansele să se dovedească a fi la fel de performant, chiar dacă nu este unul dintre cele mai moderne ale brandului (sau cel puţin nu din toate punctele de vedere).

Design şi compartimentare

Dacă ar fi să ne raportăm doar din punctul de vedere al modului în care modelul arată, probabil că nu ar fi primul într-o listă de recomandări. Asta pentru că, deşi este foarte mare, nu se deosebeşte de alte aparate prin aproape nimic. Este un aparat alb, cu sigla Bosch pe uşă şi cam atât. În plus, are şi 201 cm, rafturile de sus fiind imposibil de ajuns de către o persoană ceva mai scundă sau de un copil (la fel cum se întâmplă şi cu mini panoul de control situat tot în partea superioară a aparatului).

Bosch KGV39VW31 interior

Şi chiar dacă astfel de lucruri pot fi percepute ca dezavantaje, odată ce deschizi uşile îţi vei da seama că Bosch KGV39VW31 are o compartimentare excelentă, cu tot ceea ce îi trebuie şi chiar ceva în plus. Bineînţeles, ajută şi volumul de 341 l, mai mare decât la multe alte combine de pe piaţă. Aşadar, partea de frigider are 250 l şi este împărţită într-un mod ideal, cu patru rafturi din sticlă, ladă pentru legume şi fructe (numită Crisper Box la ei), raft pentru vinuri şi patru rafturi pe uşă. Aşadar, tot ceea ce este nevoie. Aşa cum era de aşteptat, congelatorul este mai mic, de doar 94 l, dar şi aste este excelent compartimentat, cu trei spaţii diferite, fiecare sub formă de cutie.

Bosch KGV39VW31 exterior

Funcţii şi tehnologii

Aşa cum era de aşteptat de la o firmă de prestigiu cum este Bosch, combina vine şi cu dotări tehnologice de marcă. În primul rând este prezent un sistem Low Frost (un No Frost cu alt nume) datorită căruia nu se depune gheaţă pe pereţii frigiderului şi ai congelatorului. În plus, ambele zone au sisteme de dezgheţare automată, aşa că efortul de îngrijire al aparatului este unul minim. Clasa energetică este şi ea una de nivel superior, A++, lucru care aduce consumul de energie la 238 kw/an, o sumă minusculă în comparaţie cu ceea ce se înregistrează la alte modele la fel de mari, dar de clasa A+. Şi nu în ultimul rând, nivelul de zgomot este redus. La 39 db, combina abia se aude şi de multe ori nici nu îţi dai seama dacă funcţionează.

Concluzii

Mare şi avansată din punct de vedere tehnologic, Bosch KGV39VW31 este o combină frigorifică foarte bună în orice locuinţă şi mai ales acolo unde este nevoie de un volum atât de mare. Iar dacă aveţi şi norocul de a o găsi la reducere, atunci chiar merită cumpărată de oricine.

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.