Hotpoint XH9 T2Z COJZH, combinaţie irezistibilă de design şi utilitate

Care sunt caracteristicile vizuale care atrag cel mai mult la un aparat frigorific?

Accesoriile în plus, modul în care sunt aşezate elementele definitorii sau culoarea? Probabil că ele sunt doar câteva, dar cu siguranţă sunt observate primele.

Când vine vorba despre design, Hotpoint au nişte modele foarte interesante, aşa cum este şi Hotpoint XH9 T2Z COJZH, o combină nu foarte mare, ci una care poate să impresioneze în primul rând prin factorul vizual, dar şi prin dotările tehnice.

Hotpoint XH9 T2Z COJZH review

Design şi compartimentare

O singură alegere poate schimba foarte mult aspectul unui aparat. Poate că dacă nu era colorat într-un gri foarte închis, aproape negru (dar nu negru mat, pentru că asta ar fi fost şi mai bine) acesta ar fi atras mai puţin atenţia.

Dar, aşa, se remarcă destul de uşor şi fără îndoială că va fi unul dintre preferatele celor care pun accent în special pe factorul estetic. Nu în ultimul rând, are şi un panou de control, dar, dat fiind faptul că are peste 2 m, pentru unii acesta va fi poziţionat cam sus.

La 201 cm şi un volum de 369 de l, combina este una relativ suplă, aşa că nu va fi greu să o integraţi printre mobilă şi aparatele deja existente în bucătărie sau în orice altă cameră unde vreţi să o instalaţi.

Revenind, aceasta este suficient de mare pentru a fi pe placul celor care au o familie de trei sau patru membri, dar fără îndoială că există şi soluţii mai mari.

Frigiderul are 264 l şi este împărţit prin trei rafturi, având şi compartimente pentru legume şi fructe, dar şi suport pentru vinuri. Congelatorul are doar 105 l şi trei compartimente, dar tot este destul de mare şi încăpător.

Funcţii şi tehnologii

Aparatul în sine este unul modern şi nu spun asta pentru că are dotările deja obişnuite pentru această clasă, adică full no frost şi dezgheţare automată.

Combinele noi se remarcă şi prin sisteme ingenioase de răcire şi de circulaţie a aerului, care menţin alimentele proaspete pentru un timp îndelungat.

În acest caz, funcţia se numeşte răcire high definition şi acoperă ambele compartimente. De asemenea, în frigider sunt eliberate şi nişte molecule de oxigen care distrug bacteriile.

Ambele compartimente au funcţii de super răcire/congelare şi întreg sistemul poate fi reglat diferit când pleci de acasă, funcţia holiday ajutând la obţinerea unui consum redus.

Iar dacă tot suntem la acest capitol, clasa energetică este A++ iar consumul mediu de 282 KW/an.

Concluzii

Hotpoint XH9 T2Z COJZH este o combină modernă şi încăpătoare, o apariţie premium pe piaţa românească şi una care ar trebui să se afle pe lista oricărui cumpărător interesat de un aparat bun şi cu design foarte atractiv.

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.