Hotpoint XH9 T2Z XOJZV review

Câte combine frigorifice cu modele cu adevărat deosebite putem spune că întâlnim pe piaţă, cel puţin la noi în ţară? Şi câte dintre acestea sunt dublate şi de un nivel de calitate aflat cu mult peste media produselor vândute de regulă în România? Cu siguranţă că nu extrem de multe şi tocmai de aceea modelele care îndeplinesc aceste standarde reuşesc să iasă în evidenţă. Printre ele se află şi Hotpoint XH9 T2Z XOJZV, un aparat bun, din toate punctele de vedere.

Design şi compartimentare

Acesta nu este singurul aparat al firmei care arată aşa. De fapt, modelul său este unul aproape identic cu ceea ce oferă şi XH8 T4Z XOJZV. Totuşi, combina despre care vom vorbi acum este ceva mai mare. Aşadar, ce are aceasta ca element definitoriu? Culoarea argintie (inox) este una elegantă, dar nu chiar atât de rară. Totuşi, nu vezi prea des un aparat frigorific care are panoul de control situat pe mâner, ba chiar unul avansat din punct de vedere tehnologic. Acesta este un element de mare originalitate şi atrage cu siguranţă orice privire.Hotpoint XH9 T2Z XOJZV inchis

Volumul total este şi el un pic peste medie, combina ajungând până la 361 l. Este aşadar ideală pentru orice familie cu doi sau trei membri (poate chiar patru), întrucât poate păstra o cantitate rezonabilă de alimente. Aşa cum este şi de aşteptat, partea de frigider este una mai mare, ajungând până la 264 l. Aceasta are patru rafturi, suport pentru sticle, nu unul, ci două compartimente pentru legume şi fructe şi alte câteva răftuleţe pe uşă. Un lucru bun faţă de combina cu aceeaşi mărime este prezenţa unui congelator mai mare, de 104 l. Astfel, ai un pic mai mult spaţiu, chiar dacă dispunerea rămâne tot una între trei compartimente.

Funcţii şi tehnologii

Din aceste puncte de vedere, avem parte de un aparat foarte modern. Are un sistem full no frost şi astfel gheaţa nu se depune pe pereţii săi. Apoi, sistemul de dezgheţare pentru ce se formează totuşi este unul complet automat. Alte funcţii care pot ieşi în evidenţă sunt cele legate de circulaţia aerului. Practic, modelul conţine nişte tipare de circulaţie care ajută la menţinerea proaspătă a tuturor alimentelor, chiar şi după câteva zile (nu foarte multe totuşi). Apoi, pereţii săi sunt îmbogăţiţi cu ioni de argint, care ar ţine departe bacteriile. În final, nu putem trece de clasa energetică. Modelul aparţine categoriei A++, aşa că ar trebui să vă aşteptaţi la un consum destul de scăzut, foarte bun.

 

Concluzii

Hotpoint XH9 T2Z XOJZV este o combină frigorifică pe care ar trebui să ţi-o doreşti în casă. Bineînţeles, atrage în special prin aspectul său deosebit, dar asta nu înseamnă că nivelul de funcţionalitate nu este şi el foarte ridicat. Apoi, un element care merită menţionat este preţul. Combina este ceva mai ieftină decât omoloaga sa despre care vorbeam mai sus şi de aceea poate reprezenta o ţintă bună.

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.